Cu funcții utile pentru digestie, pentru metabolism, dar și pentru imunitate, rolul ficatului în organism este evident. Însă deși fără înlocuitor, de multe ori, starea sa este neglijată.

Vorbim despre unul dintre organele vitale, ce poate fi lejer comparat cu un muncitor conștiincios, ce lucrează fără întrerupere. Și care nici nu se plânge de eforturile depuse, nici nu obosește, nici nu își ia pauze. Sau o face, însă doar foarte rar.

Efectele alimentației asupra ficatului

Responsabil de detoxifiere, ficatul este considerat cel mai important organ al sistemului digestiv. Din păcate, în ciuda rezistenței, are și puncte slabe.

Alimentele prea grase sau prea procesate, grăsimile, alcoolul, conservanții și tot ce intră pe lista mâncărurilor nocive îl pot suprasolicita, epuizându-l.

Multe persoane ajung să sufere de patologii hepatice (ale ficatului) provocate în special de regimul alimentar necorespunzător. Fiind expus zilnic la toxine naturale sau industriale, după o vreme, se poate întâmpla ca acesta să nu le mai poată elimina.

Obiceiurile alimentare improprii și excesele, așa cum se întâmplă de regulă la Sărbători, pot avea drept consecință, printre altele, probleme hepatice și digestive. Desigur, afecțiunile hepatobiliare și digestive grave nu apar după câteva exagerări.

Rolul ficatului în organism

Vazut ca un fel de laborator chimic al corpului, ficatul îndeplinește unele dintre cele mai complexe funcții:

  • Transformă glucoza din sânge în glicogen (sursa energetică ce susține metabolismul);
  • Menține la un nivel optim cantitatea de glucoza, prevenind astfel diabetul zaharat;
  • Înmagazinează nutrienții: glicogen, minerale (fier), vitamine (în special liposolubile);
  • Este organul care intervine cel mai activ în procesele de depurare și de detoxifiere;
  • Controlează toate microelementele introduse prin alimentație sau prin medicamente;
  • Cu ajutorul plămânilor și rinichilor, elimină toxinele rezultate din procesele digestive;
  • Reușește să producă anticorpi necesari în combaterea infecțiilor și a unor maladii;
  • Controlează circulația sanguină, menținând în echilibru trigliceridele, acizii grași și colesterolul;
  • Secretă bila, o substanță care odată ajunsă în duoden, participă la mecanismul digestiv;
  • Drenează sângele provenit de la intestin, adunând toți nutrienții pe care apoi îi metabolizează și-i redistribuie celorlalte organe;
  • Transformă acidul lactic (un reziduu sintetizat de mușchi, ce rezultă în urma activității fizice intense), în glucoză etc.

Reține!

Cu toate că rolul ficatului în organism este plurivalent, cu o prezență de adevărată ”vedetă”, de prea multe ori, este neglijat. Poate pentru că este un organ foarte tolerant, capabil să-și ducă la îndeplinire funcțiile chiar și cand este deteriorat în proporție de 60-70 %.

De adevărata sa stare de sănătate nu ne dăm seama decât foarte greu și adesea întâmplător. Însă este esential să fim atenți la ce, cât și cum mâncăm și bem. Pentru că, mai devreme sau mai târziu, tot ce introducem în corp, ajunge să fie controlat de ficat.

Dacă problemele hepatice sau / și biliare își fac apariția și în viața ta, iar în timpul Sărbătorilor este un moment chiar ”propice”, te poți orienta spre remedii naturiste Faunus Plant.

Iar recomandarea nostră de azi este Pachetul Ficat Sănătos – Afecțiuni Hepatobiliare, ceaiurile și tincturile Hepatobiliarus având efect benefic în protejarea funcției hepatice și în activarea bilei.

Produse Recomandate